luni, 12 octombrie 2009

Foame sau nesimţire (ce face o felie de pâine dintr-un câine...)

Dormeam. Visam. Visam frumos...

...până la un moment dat când, în vis, am auzit un zgomot. L-am auzit pe Ţuţu. Mi-am spus:
Doamne, am început să-l şi visez... E grav.
Mă concentrez mai bine, trebuia sa îmi dau seama dacă imaginaţia îmi juca feste sau nenorocitul ăla... Nu, nu mai încapea nicio îndoiala. Era chiar Ţuţu. Brusc mă trezesc. Deschid ochii şi...
...rămân perplex. Voi ştiţi ce făcea nenorocitul??? Vă puteţi imagina pentru ce m-am trezit eu la 4 dimineaţa?! N-o să ghiciţi niciodată, dar hai să vă vând un pont. După cum bine ştiţi, e vorba de Ţuţu, deci vă puteţi imagina... Nebunul ăla se juca (sau mânca, nici el nu cred că ştia) cu o felie de pâine.

Şi cu câtă disperare, frate. Să mor, să-nnebunesc de nu ziceai că adunase în el atâta foame cât pentru 10 câini.


Am închis ochii şi am întors privirea pentru o clipă în speranţa că ce văd nu e adevărat.

Când mă uit din nou, acelaşi peisaj magnific, Ţuţu sabotând biata felie de pâine, într-o luptă apoteotică, asemeni centaurilor în antichitate... (Bine, poate că exagerez puţin aici, dar vorbim de Ţuţu, repet, Ţuţu.).





Mi-e ruşine să mă uit la el. Unde îţi sunt manierele, Ţuţule? Aoleeoo, capul meu... Degeaba încerc să scot ceva din el că nu reuşesc.

Spune-mi că ăla nu mai mănâncă... Nu, nu pot sa mă uit la asemenea...


Of, Doamne! Se uită lumea la noi, neghiobule! Mănâncă civilizat!


N-are rost... Priviţi-l...




Într-un final, când tocmai credeam că a terminat, domnului i se făcu sete, aşa că...


...puţin Zuzu? Că el doar Zuzu bea, am şi râs odată, Ţuţu bea Zuzu, ce-am mai râs... Acum fac mişto de el, îi spun Zuzu bea Ţuţu.


Dar ce te faci când sticla nu vrea să se deschidă? Cum o scoţi la capăt? Asta e varianta Ţuţulescu, brevetată de faimosul nostru Ţuţu.



Norocul lui că era goală că altfel... eu am obosit, nu mai pot să stau să-l admir, o să mă ocup mâine de el. Ia să-mi întind eu oasele... şi daa... şi miauuu... ssddfhhjkik..ss..ffssssssssss.sssssssss...

Află tot >>

duminică, 11 octombrie 2009

L-am prins pe hoţul ăla dormind!


Da, oameni buni, l-am prins din nou dormind. Ziua, în amiaza mare, când avem atâta treaba, el, şmecherul, a profitat că eu mă ocupam cu ale gospodăriei şi s-a evaporat. Acum mă trezesc eu la un moment dat şi îl strig: Nae... Nae... Unde eşti Nae? Nimic. Mă gândesc că boşorogul ăsta şi-o fi pierdut şi auzul. Îl mai strig o dată Nae, Nae... Încep să mă îngrijorez, unde o fi Nae al meu? Dă-i şi căuta-l prin curte, apoi mă duc la baie, zic mă o fi având şi el necesităţile lui, ciocăn la uşă , îl chem, Nae nicăieri. Atunci, tot eu perspicace cum sunt, zic: o fi la bucatărie. De unde nene, Nae nici acolo, apoi ia cameră cu cameră şi caută-l pe hoţomanul ăla. Când ajungeam la ultima cameră şi nu mai speram să mai dau de el, cu gândul că sigur iar a fugit prin vecini (cred că are vreo mândră ascunsă pe undeva, n-am aflat încă), ajung şi în holul de la intrare, când ce să vezi...
Priviţi mostră de lene:



Mai poţi să zici ceva? Ziua în amiaza mare, ce ruşineeee!!! Am strigat la el: Nae, boşorog surd ce eşti, dă-te jos şi treci la treabă!!! De unde, nici măcar nu mă băga în seamă.



Dormea ne-ntors.


Am început să bat într-o oală cu o lingură de lemn şi singura lui reacţie a fost asta:

...adică niciuna. Mi-am luat atunci oala, mi-am luat lingura, m-am luat şi pe mine şi l-am lăsat în plata Domnului. Nu te poţi înţelege cu pisicile astea, mai ales dacă sunt şi surde.


P.S.: Şi tot praful ăla el să-l şteargă! Eu am vrut, dar n-am avut cum şi pe mustaţa mea dacă mai pun lăbuţa pe ceva. Am plecat.


Ţuţu
Află tot >>

Lenuţo, ne e dor de tine, micuţo

Lenuţa... Visul autohton al fetei de la ţară, pură şi neprihănită... Lenuţa, e o fată cuminte, cu maniere, iubitoare şi foarte deşteaptă. I se mai spunea şi „titirezul” la cât de repede se mişca în jurul stăpânilor. Zâmbea toată ziua, dormea, mânca sau...
dispărea ca să reapară mai târziu de te miri unde şi să acapareze toată atenţia. Fata asta ştia să se facă plăcută. Avea ea un fel de-a fi care atrăgea pe toată lumea. Uitaţi-vă în ochii ei şi spuneţi-mi că îi puteţi rezista?


Pe onoarea mea de motan, că tare simpatică îmi mai era. Pe Lenuţa nu te-ai fi putut supăra vreodată. Avea o faţă aşa blândă, ce să spun... Era Lenuţa şi atât.

Sportul ei preferat, în afară de învârtitul pe lângă picioarele oamenilor, era să doarmă. Fata asta era campioană la dormit. După micul dejun, până pe la prânz, nu o mai auzeai. Dormea ceva de speriat şi o făcea bine, nu se juca.

...şi nici nu conta unde sau când.
Într-o zi Lenuta a dispărut şi ne-a lăsat pe toţi cu ochii-n soare. Ne-a părut rău că a plecat aşa, fără să ne spună, dar a fost alegerea ei şi i-am respectat-o. Unii spun că ar fi pe Coasta de Azur ca să trăiască o viaţă mai cochetă, alţii spun că au văzut-o la Paris, pe Champs-Élysées, la braţul unui dog german, plimbându-se. Cine ştie? Eu ştiu că am cunoscut-o şi că n-o voi uita niciodată.
Te iubim, Lenuţo.

Nae vă salută respectuos.

P.S.: Eu sunt un pic mai sentimental, dar nu mă băgaţi în seamă, o să-mi treacă.
Află tot >>

Ursache (alias Moşu', bătrânul satului)

Istoria lui nu o ştie nimeni, e aici dinaintea mea, dinaintea lui Nae, iar ce zice stăpânul nimeni nu înţelege, ştiu doar că e băiat de treabă. Chiar dacă Nae se laudă că e cel mai respectat de pe stradă, până şi el îl respectă pe moş Ursache (vezi tu, „orice nas îşi are nasul”). Să vezi câte poveşti ştie bătrânul, ce se mai adună toţi pe lângă el să-l asculte...
Ceilalţi câini îi ştiu de frică, a fost omu' bazat la viaţa lui. Cu noi se poartă frumos chiar dacă suntem mai mici, ne protejează şi până şi mâncarea şi-o împarte cu noi. Îi place să fie scărpinat de oameni şi se poartă ca un copil când îi vede, sare, se zbenguie, nici nu zici că îşi trăieşte bătrâneţea.

Uitaţi-vă la el, ştrengarul. Ce să vă mai spun despre el? Nici eu nu-l cunosc prea bine. Cât priveşte felul cum se comportă în prezenţa stăpânilor, e cam prostuţ... Să ştiţi că nu îl bârfesc, dar chiar e şi am şi poze ca să dovedesc asta.



Parcă ar fi un copil, nu alta. Şi la fel de repede ca un copil şi-a pierdut şi energia, adoptând stilul „iubesc lenea” (aşa cum facem toţi). Uită-te la el:


Iar într-un final l-a luat şi pe el oboseala şi a adormit, la fel cum ar trebui să facem şi noi acum. Noapte bună, moşule. Noapte bună.
Află tot >>

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Avem şi noi prieteni

Eu nu ştiu ce credeaţi voi, dar eu şi cu Nae avem mulţi prieteni. Suntem o comunitate restrânsă şi foarte unită. Avem reguli stricte, adică fiecare face cum, când şi ce îl taie capul. Nu avem un conducător, pentru că nu reuşim niciodată să fim de acord în privinţa unuia, nu fiindcă nu am fi competenţi, desigur.
M-am întâlnit cu Nae azi, la prânz, şi am convenit să spunem şi despre prietenii noştri câte ceva, că aşa e frumos. Vom spune câte ceva despre fiecare, păreri obiective, bineînţeles, şi vom face prezentările într-un mod cât mai elevat, specific nouă. După lungi deliberări cu Nae, finalizate după ce am dat cu banul, primul pe listă este cel mai înţelept dintre noi (a se citi bătrân), adică Ursache.
Află tot >>

Aaaa... şi autografe nu dau

Află tot >>

Credeai că nu văd, ah?!

Iar îţi faci de cap, Ţuţule? Doamne, nu ştiu ce să mă mai fac cu puşlamaua asta mică. Cum întorc privirea, cum dispare de lângă mine... Acum ce a mai făcut? Ce ai făcut aici, mă?
Of, of, of...
Bună ziua, oameni buni. Eu sunt Nae. Motanul Nae. Sunt vechi în zonă, ştiu strada asta ca-n palmă (sau lăbuţă, fiecare după posibilităţi). Nu vreau să mă laud că sunt regele străzii. Toţi mă cunosc şi mă respectă, îi privesc pe toţi de sus, de prin copaci, de pe garduri, de pe balcon, toţi mă invidiază. Eu am avut mare noroc. Am ajuns aici acum un an şi ceva. Stăpânul m-a găsit într-o zi ploioasă, sub o streaşină, era un frig afară, ceva de speriat... Brr... Am avut mare noroc, trebuie să recunosc şi nu mi-e ruşine să spun că am fost un vagabond, dar acum e bine.
...sau era bine până să-mi iau necaz pe cap. A apărut Ţuţu. Ăsta crede că dacă a venit el lucrurile or să se schimbe p`aici, dar se înşală. Amarnic. Nae conduce activităţile aici, o să vadă el. Atât am avut de zis. Sunt motan şi mă respect.
Ne mai auzim.
Află tot >>

Un blog de familie, o familie mai ciudată, dar al dracului de simpatică

Toată lumea se întreabă cum a fost posibil aşa ceva, cum eu Ţuţu, am ajuns să mă împrietenesc la cataramă cu Nae. Uite că se poate. Şi ce dacă el are coada mai lungă? Nu-mi pasă, abia îl prind mai uşor când alerg după el prin curte. Şi ce dacă el se poate sui în copaci şi eu nu, nu mă mişc de sub copacul ăla până nu se dă jos de bună voie. Ştie cât de perseverent sunt.
L-am cunoscut pe Nae într-o vară, e mai bătrân ca mine, dar ne înţelegem bine. Ce să vă mai spun , povestea noastră a început acum câteva luni şi, domn`e, ne înţelegem minunat, eu pe limba mea, el pe limba lui. La început, când l-am auzit vorbind, am crezut că face mişto de mine, dar nu e vina lui, e bătrân săracul...
Destul cu vorbăria, să mă prezint: eu sunt Ţuţu, un pechinez simpatic, născut undeva prin Sibiu, dar m-am mutat în Prahova. Tare norocos am fost. În ceea ce priveşte aspectul ăsta, ca în alte aspecte, nici nu vreau să-mi amintesc. De un singur lucru mă plâng, dar asta vă voi spune mai târziu. Gata, acum tac că iar îmi sare Nae în cap şi-mi spune că îmi merge gura ca o moară stricată (tare ţâfnos e boşorogul ăsta).
Hai, pa.
Află tot >>

Documentare:

Loading...

Dig deep: