Foame sau nesimţire (ce face o felie de pâine dintr-un câine...)

Dormeam. Visam. Visam frumos...

...până la un moment dat când, în vis, am auzit un zgomot. L-am auzit pe Ţuţu. Mi-am spus:

Doamne, am început să-l şi visez... E grav.

Mă concentrez mai bine, trebuia sa îmi dau seama dacă imaginaţia îmi juca feste sau nenorocitul ăla... Nu, nu mai încapea nicio îndoiala. Era chiar Ţuţu. Brusc mă trezesc. Deschid ochii şi...

...rămân perplex. Voi ştiţi ce făcea nenorocitul??? Vă puteţi imagina pentru ce m-am trezit eu la 4 dimineaţa?! N-o să ghiciţi niciodată, dar hai să vă vând un pont. După cum bine ştiţi, e vorba de Ţuţu, deci vă puteţi imagina... Nebunul ăla se juca (sau mânca, nici el nu cred că ştia) cu o felie de pâine.

Şi cu câtă disperare, frate. Să mor, să-nnebunesc de nu ziceai că adunase în el atâta foame cât pentru 10 câini.

Am închis ochii şi am întors privirea pentru o clipă în speranţa că ce văd nu e adevărat.

Când mă uit din nou, acelaşi peisaj magnific, Ţuţu sabotând biata felie de pâine, într-o luptă apoteotică, asemeni centaurilor în antichitate... (Bine, poate că exagerez puţin aici, dar vorbim de Ţuţu, repet, Ţuţu.).

Mi-e ruşine să mă uit la el. Unde îţi sunt manierele, Ţuţule? Aoleeoo, capul meu... Degeaba încerc să scot ceva din el că nu reuşesc.

Spune-mi că ăla nu mai mănâncă... Nu, nu pot sa mă uit la asemenea...

Of, Doamne! Se uită lumea la noi, neghiobule! Mănâncă civilizat!

N-are rost... Priviţi-l...

Într-un final, când tocmai credeam că a terminat, domnului i se făcu sete, aşa că...

...puţin Zuzu? Că el doar Zuzu bea, am şi râs odată, Ţuţu bea Zuzu, ce-am mai râs... Acum fac mişto de el, îi spun Zuzu bea Ţuţu.

Dar ce te faci când sticla nu vrea să se deschidă? Cum o scoţi la capăt? Asta e varianta Ţuţulescu, brevetată de faimosul nostru Ţuţu.

Norocul lui că era goală că altfel... eu am obosit, nu mai pot să stau să-l admir, o să mă ocup mâine de el. Ia să-mi întind eu oasele... şi daa... şi miauuu... ssddfhhjkik..ss..ffssssssssss.sssssssss...