Da, oameni buni, l-am prins din nou dormind. Ziua, în amiaza mare, când avem atâta treaba, el, şmecherul, a profitat că eu mă ocupam cu ale gospodăriei şi s-a evaporat. Acum mă trezesc eu la un moment dat şi îl strig: Nae... Nae... Unde eşti Nae? Nimic. Mă gândesc că boşorogul ăsta şi-o fi pierdut şi auzul. Îl mai strig o dată Nae, Nae... Încep să mă îngrijorez, unde o fi Nae al meu? Dă-i şi căuta-l prin curte, apoi mă duc la baie, zic mă o fi având şi el necesităţile lui, ciocăn la uşă , îl chem, Nae nicăieri. Atunci, tot eu perspicace cum sunt, zic: o fi la bucatărie. De unde nene, Nae nici acolo, apoi ia cameră cu cameră şi caută-l pe hoţomanul ăla. Când ajungeam la ultima cameră şi nu mai speram să mai dau de el, cu gândul că sigur iar a fugit prin vecini (cred că are vreo mândră ascunsă pe undeva, n-am aflat încă), ajung şi în holul de la intrare, când ce să vezi... Priviţi mostră de lene:
Mai poţi să zici ceva? Ziua în amiaza mare, ce ruşineeee!!! Am strigat la el: Nae, boşorog surd ce eşti, dă-te jos şi treci la treabă!!! De unde, nici măcar nu mă băga în seamă.
Dormea ne-ntors.
Am început să bat într-o oală cu o lingură de lemn şi singura lui reacţie a fost asta:
...adică niciuna. Mi-am luat atunci oala, mi-am luat lingura, m-am luat şi pe mine şi l-am lăsat în plata Domnului. Nu te poţi înţelege cu pisicile astea, mai ales dacă sunt şi surde.
P.S.: Şi tot praful ăla el să-l şteargă! Eu am vrut, dar n-am avut cum şi pe mustaţa mea dacă mai pun lăbuţa pe ceva. Am plecat.
Ţuţu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu