Lenuţa... Visul autohton al fetei de la ţară, pură şi neprihănită... Lenuţa, e o fată cuminte, cu maniere, iubitoare şi foarte deşteaptă. I se mai spunea şi „titirezul” la cât de repede se mişca în jurul stăpânilor. Zâmbea toată ziua, dormea, mânca sau...
dispărea ca să reapară mai târziu de te miri unde şi să acapareze toată atenţia. Fata asta ştia să se facă plăcută. Avea ea un fel de-a fi care atrăgea pe toată lumea. Uitaţi-vă în ochii ei şi spuneţi-mi că îi puteţi rezista?
Pe onoarea mea de motan, că tare simpatică îmi mai era. Pe Lenuţa nu te-ai fi putut supăra vreodată. Avea o faţă aşa blândă, ce să spun... Era Lenuţa şi atât.
Sportul ei preferat, în afară de învârtitul pe lângă picioarele oamenilor, era să doarmă. Fata asta era campioană la dormit. După micul dejun, până pe la prânz, nu o mai auzeai. Dormea ceva de speriat şi o făcea bine, nu se juca.
...şi nici nu conta unde sau când.
Într-o zi Lenuta a dispărut şi ne-a lăsat pe toţi cu ochii-n soare. Ne-a părut rău că a plecat aşa, fără să ne spună, dar a fost alegerea ei şi i-am respectat-o. Unii spun că ar fi pe Coasta de Azur ca să trăiască o viaţă mai cochetă, alţii spun că au văzut-o la Paris, pe Champs-Élysées, la braţul unui dog german, plimbându-se. Cine ştie? Eu ştiu că am cunoscut-o şi că n-o voi uita niciodată.Te iubim, Lenuţo.
Nae vă salută respectuos.
P.S.: Eu sunt un pic mai sentimental, dar nu mă băgaţi în seamă, o să-mi treacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu